Procesul istoric al ceramicii chinezești

China a început să ardă ceramică încă de acum 8000 de ani, iar în timpul perioadei culturii Yangshao de acum 6000 de ani, roțile lente de ceramică puteau fi folosite pentru a produce ceramică colorată cu valoare artistică ridicată; În timpul perioadei culturii Longshan, acum 4000 de ani, ei au stăpânit tehnologia roții rapide și au produs ceramică neagră cu pereți subțiri ca cojile de ouă. Ceramica din perioada neolitică poate fi împărțită în mai multe categorii în funcție de culoarea suprafeței, inclusiv ceramică roșie, ceramică gri, ceramică albă, ceramică colorată și ceramică neagră. Printre acestea, ceramica roșie a fost descoperită mai frecvent în perioada neolitică timpurie. Este în general lucrat manual și are un aspect aspru, arătând roșu sau maro roșcat. A fost ars la o temperatură scăzută și este cea mai primitivă ceramică; Ceramica cenușie și ceramica roșie au aceeași compoziție de lut, dar necesită un volum de aer controlat, care nu a fost popularizat până în perioada neoliticului târziu; Ceramica albă, pe de altă parte, folosește caolinul ca materie primă, cu oase și suprafață fetale albe. A apărut în perioada neolitică timpurie, a atins apogeul în timpul dinastiei Xia și Shang și a scăzut treptat după dinastia Shang. [5]
În timpul dinastiei Shang și Zhou, ceramica lucrată manual a început să se dezvolte independent de agricultură, majoritatea produselor fiind ceramică gri [6] și a apărut „portelanul primitiv” cu glazură. În perioada de primăvară și toamnă, suprafața ceramicii gri era pictată cu pigmenți roșii, albi, negri și alți sau gravată cu modele, cunoscute sub numele de ceramică gri colorată. Războinicii din Terra Cotta din Qin Shihuang sunt, de asemenea, ceramică gri colorată. Dinastia Han de Est a văzut apariția celadonului și a porțelanului negru, în timp ce dinastia Qi de Nord a văzut apariția porțelanului alb. Istoria în trei culori a dinastiei Sui și Tang este faimoasă și a fost exportată în Japonia, Golful Persic, Egipt și alte locuri. Dinastia Song a fost epoca de aur în istoria ceramicii chineze. Porțelanul din cele cinci cuptoare celebre Ding, Ru, Guan, Ge și Jun se bucură și astăzi de o mare faimă. În plus, există și cuptorul Cizhou, cuptorul Yaozhou și cuptorul Jingdezhen.
În dinastia Yuan, pigmenții de oxid de cobalt erau utilizați pentru a crea modele albastre și albastre pe pământul alb, iar porțelanul albastru și alb a fost arse, care era profund iubit de lumea islamică [10]. Articolele din sticlă și articolele Fahua au fost, de asemenea, arse ca ceramică arhitecturală [6]. În timpul dinastiei Ming, cuptorul Jingdezhen a devenit centrul industriei ceramice din China. În timpul dinastiei Qing, ceramica chineză a atins un apogeu istoric în ceea ce privește tehnicile de formare și glazurare, precum și tehnicile de pictură. Încă din timpurile moderne, odată cu schimbările în metodele de producție aduse de Revoluția Industrială, industria ceramică tradițională a întâmpinat dificultăți în metodele de producție și trebuie să se transforme.